Demonstratie balada Miorita

Balada este o specie a genului epic in versuri, de mare intindere, uneori cu un pronuntat caracter liric, in care se relateaza o actiune eroica, o legenda, un fapt istoric, o profunda idee filozofica, se evoca o puternica personalitate istorica sau legendara. “Miorita” este o balada populara si apartine genului epic in care se imbina armonios elementele lirice, epice si dramatice. In structura baladei se desprind doua mari planuri, unul epic in cadrul caruia autorul anonim creeaza si construieste personajele reale sau fabuloase si celalalt lirico-dramatic, ce se defineste prin exprimarea gandurilor, sentimentelor si prin atitudinea ciobanului in fata mortii.

Autorul anonim isi exprima indirect sentimentele si gandurile prin intermediul actiunii si al personajelor. Ca in orice opera epica se identifica aici timpul in care se desfasoara actiunea: toamna in timpul transhumantei intr-un peisaj merific, ca “o gura de rai”.

Ca in orice opera epica actiunea poate fi structurata pe momentele subiectului. Prezentarea locului si a timpului in care urmeaza sa se desfasoare actiunea constituie expozitiunea, complotul urzit de ciobanul ungurean si de cel vrancean impotriva celui moldovean formeaza intriga; desfasurarea actiunii este constituita din marturisirea pe care oita barsana o face stapanului despre omor, precum si din reactia ciobanasului la aflarea complotului. Punctul culminant este incarcat de dramatism prin conceptia testamentara a ciobanasului moldovean, care include alegoria moarte-nunta si monologul maicutei batrane. Deznodamantul lipseste, finalul baladei dand nastere la interpretari si contradic-

torii.

Motivele literare ce compun mitul mioritic sunt: motivul transhumantei, al complotului, al oitei nazdravane, al testamentului alegoric, moarte-nunta si cel al maucitei batrane.

Miorita nazdravana este considerata un “element oracular” intrucat ea este cea care anunta eventualitatea mortii baciului moldovean. Miorita este un personaj fabulos deoarece este inzestrata cu puteri miraculoase, sugerand in plan mitic comuniunea desavarsita dintre om si animal, iar in plan real, armonia perfecta dintre cioban si meseria sa. Principala figura de stil prin care se defineste oita este personificarea, ea fiind umanizata. Mioara isi iubeste nespus de mult stapanul, dativul etic argumetand si el loialitatea oitei, fapt ce reiese din menirea acesteia de a aduce la indeplinire testamentul, ea fiind cea mai apropiata si de incredere fiinta pentru tanarul aflat in situatie limita.

Existenta omului in Univers este determinata de doua componente esentiale: viata si moartea, altfel spus cine traieste trebuie sa si moara. Aceasta conceptie este una adevar caruia nimeni nu i se poate opune, este o predestinare.

De aceea ciobansul imagineaza un testament, in eventualitatea ca “de-ar fi sa mor” prin care isi exprima dorinta de a fi ingropat in mijlocul oilor, deoarece dragostea puternica pentru ocupatia pastorala, pentru locurile cunoscute, pentru oile si cainii sai transmite ideea ca nici in moarte nu se poate de ceea ce i-a incantat viata. Tragicul se amplifica in continuarea baladei prin alegoria moarte-nunta.Intre obiceiurile populare, specifice baladei, se inscrie si acela ca mortilor tineri necasatoriti li se organizeaza inmormantarea asemenea nuntii.

Ciobanasul moldovean este personajul principal din balada populara “Miorita”. Portretul fizic este realizat prin caracterizarea directa, iar cel moral cu ajutorul caracterizarii indirecte. El este o fire blanda si iubitoare, prietenos si sensibil, deoarece in eventualitatea mortii, dorinta lui este sa ramana alaturi de cei dragi. Poetul anonim o plaseaza pe maicuta batrana intr-o secventa lirica de un dramatism sfasietor, dominat de suferinta cutrematoare a mamei care-si cauta fiul.Indurerata si deznadajduita ea compune un portret induiosator fiului din diminutivele: “ciobanel”, “fetisoara”, “mustetioara”, “perisorul”, “ochisorii” si dativul etic “mi-a vazut”. Portretul ciobanului accentueaza zbuciumul launtric al batranei sugerand afectivitatea materna ce atinge sublimul artistic si emotional.

Limbajul artistic sugereaza profunda sensibilitate a romanului, prin varietatea figurilor de stil: metafore(“picior de plai”, “gura de rai”, “lacrimi de sange”), epitete(“oi mandre si cornute”, “negru zavoi”, “miorita laie”), personificari(“soarele si luna/ Mi-au tinut cununa”) si diminutive populare(“ciobanel”, “miorita”).

Prozodia este reprezentata de ritmul trohaic, iar rima imperecheata si monorima precum si masura de 7-8 silabe, confera versului o tonalitate melancolica, muzicalitate grava si sensibilitate emotionala.

Intrunind toate aceste caracteristici, opera literara “Miorita” este o balada populara in care se manifesta spiritualitatea cea mai profunda a romanilor.