4. TABLOUL CLINIC

Incubaţia în medii este de 10 zile (cu variaţii între 8 şi 11 zile), fiind una din perioadele de incubaţie cele mai fixe. Poate fi prelungită pănă la 21-28 de zile, dacă în cursul acestei perioade s-a administrat gammaglobulină.

a.) Perioada de invazie ( stadiul preeruptiv, perioada catarală ).

Această perioadă durează 3-4 zile, pănă la apariţia erupţiei. Debutul este gradat (şi nu brusc ca în scarlatină ), cu febră care creşte treptat la 380-390C, insoţită de cefalee, indispoziţie şi de fenomene catarale conjunctivale şi ale căilor respiratorii superioare. 

Caterul conjunctival este exprimat prin : conjunctivite roşii, pleoape umflate, ochi lacramoşi;este insoţit adesea de fotofobie.

Catarul căilor respiratorii este localizat iniţial la nazofaringe şi laringe. Bolnavul strănută şi prezintă o secreţie nazală, abundentă, seromucoasă sau mucopurulentă, care irită narinele, insoţită uneori de epistaxis. Catarul ocular şi nazal dau feţei bolnavului un “facies de copil plâns”. Catarul se extinde apoi la laringe, instalându-se laringita      exprimată prin voce aspră, răguşită, tuse uscată supărătoare. Catarul laringean poate fi mai accentuat, luând aspectul unei laringite obstruante  (crup rujeolic). Către sfârşitul perioadei de invazie, catarul se extinde descendent sub forma unei traheobronşite acute.

Examene radiologice efectuate sistematic în această perioadă pun în evidenţă, în peste jumatate din cazuri, imagini de pneumonie interstiţială.

Cavitatea bucală . Din primele zile de boală, mucoasa bucală este congestionată, mai ales în fundul gurii. Pe acest fond hiperemiat, se observă pete intens congestive, uneori chiar hemoragice. Petele sunt de dimensiuni mici (3-5 mm în diametru), cu contur neregulat, fiind fregvente pe vălul palatin şi în fundul gâtului. Limba este saburală, dar roşie pe margini cu tendinţe de descuamare în zilele următoare                     

Semnul Koplik, modificare caracteristică rujeolei în această perioadă; este constituit din căteva (uneori numeroase) micropapule albe sau de culoare albastru deschis, izolate sau în mici grupuri, aşezate pe o zona roşie, cu un diametru de câţiva milimetri. Aceste micropapule sunt situate pe mucoasa jugală, lângă ultimii molari, mai rar pe gingii, în şanţul jugomaxilar şi excepţional în alte părţi (mucoasa nazală). Ele au fost comparate cu grăunţele de griş sau cu mici stropituri de var, presărate pe o suprafaţă congestionată. Aceste puncte reliefate se datoresc unor îngroşări epiteliale, fiind destul de aderente de mucoasă.     

Semnul Koplik apare din perioada de invazie, de obicei in a 2-a zi şi persistă câteva zile, cuprinzând şi 2-3 zile din perioada eruptivă, apoi dispar începând cu punctele albicioase, care lasă în loc un punct  hemoragic pe o areolă congestivă (,,rest de Koplik”). Semnul Koplik are o mare valoare în diagnosticul precoce al rujeolei, putând fi considerat chiar patognomonic pentru această boală. Ganglionii limfatici, mai ales cei cervicali, sunt usor măriti.

 b.)Perioada eruptivă. Febra, care la sfârşitul perioadei de invazie avusese o tendinţă de scădere, creşte din nou şi mai mult, realizând astfelo curbă febrilă cu aspect difazic, asemănătoare cu aceea din alte boli virale (gripă, poliomelită).

Simptome generale şi nervoase- indispoziţie, agitaţie, insomnie, chiar delir, se accentuează. Erupţia apare concomitent cu această exacerbare a simtomatologiei generale.

Erupţia rujeolică apare, de obicei, în cursul nopţii, astfel încât este descoperită dimineaţa. Primele pete apar înapoia urechilor şi pe ceafă, pe frunte şi obraji, coborând spre gât. A 2-a zi, erupţia se extinde pe torace şi pe pădăcina membrelor, pentru ca in a 3-a zi, să cuprinda în întregime trunchiul şi extremitătile membrelor. Erupţia are deci un caracter descendent şi centrifug, generalizarea fiind desăvârşită de obicei în a 3-a zi. Uneori, erupţia ,,iese” mai greu, generalizându-se în 4-5 zile .

Erupţia rujeolică este constituită din macule congestive (dispar la presiune), de culoare roz, la început mici ( diamedrul de câţiva mm) putând rămăne ca atare (erupţie micromaculoasă) sau crescând în suprafaţă ( de 1-3 cm în diametru ), cu margini neregulate, sau uşor dinţate ( erupţia macromaculoasă).

Petele uşor reliefate si catifelate la pipăit sunt isolate, dar de obicei confluiază, lăsând pe alocuri porţiuni de piele sănătoasă, ca niste insule cu contur neregulat. Acest aspect este vizibil mai ales pe fese, unde erupţia este mai puţin accentuată, chiar în cazul unei erupţii intens confluiente. În general, pielea capătă un aspect pătat, ca şi cum ar fi stropită cu o culoare roşie. Erupţia poate fi uşor pruriginoasă.

Dupa 2-3 zile, elementele eruptive pălesc şi dispar, în ordinea în care au apărut, lăsând in urma lor, timp de câteva zile, pete gălbui- cafenii, cu valoare diagnostică retrospectivă. Acest aspect residual este mai intens, când eruptia a fost hemoragică, (mult pigment sanguine extravazat). De obicei, urmează o descuamaţie fină, furfuracee.

c) Perioada posteruptivă (convalescenţa). În rujeola necomplicată, temperatura revine la normal, odată cu pălirea şi ştergerea elementelor eruptive, iar bolnavul îşi recapătă treptat starea anterioară. În această perioadă, convalescentul este expus la variate complicaţii bacteriene.

Evoluţia rujeolei este de obicei benignă, decurgând fără, sau cu puţine complicaţii, mai ales la copii în stare de nutriţie normală şi în condiţii de bună îngrijire.

În epidemii mari, mai ales în regiunile cu populaţie subnutrită şi cu rezistenţă scăzută, rujeola se îndrăţeşte de complicaţii.

Complicaţii mai frecvente, la copii sub 2 ani, la rahitici, la distrofici, sau la cei cu focare infecţioase preexistente, apar nu numai în cursul bolii, dar deseori către sfârşitul acesteia şi în convalescenţă.

Peste 90% din cazurile mortale de rujeolă sunt datorate complicaţiilor. Etiopatogenia complicatiilor este complexă, contribuind îndeosebi la scăderea rezistenţei generale (anergia rujeotică) şi a celei locale (mucoasa respirator şi a cavităţilor adiacente respiratorii- urechea medie, sinusuri), prin leziunile inflamatorii provocate de virusul rujeolic. Se deschid, astfel numeroase porţi de intrare pentru suprainfecţii bacteriene. Majoritatea complicaţiilor sunt deci bacteriene, survenind pe un teren preparat de acţiunea virusului rujeolic. Ele pot fi favorizate de factori de mediu externi (spitalizare în saloane commune, îngrijiri insuficiente). Unele complicaţii sunt determinate chiar de virusul rujeolic (laringita, pneumonia interstiţială, encefalita.