loading...

Eminescu- omul

 

     Mihai Eminescu- cel pe care N. Iorga avea să-l numească „expresia integrală a spiritului românesc”- s-a arătat pe „cerul cu stele sudice” la 15 ianuarie 1850, în vestitul Botoşani.

     Radacinile tanarului Mihai care-şi face apariţia într-o lume „nepregătită să-l asculte şi să-l înţeleagă” (M. Cojocaru) sunt mult ramificate, pornind de la rudele pe linie paternă- Eminovici- şi maternă- Juraşcu. 

     Gheorghe Eminovici- tatăl- aparţinea unei familii de români migraţi în N-ul Bucovinei, în satul Călineştii lui Cuparencu; el face eforturi deosebite pentru a-i trimite pe cei şase feciori la şcoli înalte, oferindu-le totodată posibilitatea de a practica meserii precum cele de doctor, avocat, militar etc.

     Raluca Juraşcu- mama poetului- făcea parte dintr-un neam de mici boieri moldoveni, al cărui principiu moral era fervoarea ortodoxă, fapt pentru care o parte din fraţii şi surorile sale au ales viaţa monahală. 

     Al cincilea fiu al familiei Eminovici îşi petrece anii copilăriei în locurile natale, hoinărind prin codrii bătrâni, acompaniat fiind de susurul izvorului şi de buciumul de la stână. Conform tradiţiei timpului, Mihai începe să studieze acasă, cu un dascăl particular, parcurgând astfel primele două clase primare. Ca elev la Ober Gymnasium, Eminescu întâmpină numeroase greutăţi, a căror cauză o constituie imperfecţiunea sa în a vorbi limba germană în comparaţie cu ceilalţi colegi care erau de vârstă mai mare şi o învăţaseră în clasele anterioare; şi acesta nu este singurul obstacol: în clasa a II-a rămâne repetent din pricina matematicii şi a limbii latine, ceea ce-l determină ca în anii următori să studieze serios aritmetica la National Hauptschule. Nemulţumit de disciplina rigidă a instituţiei germane de învăţământ, tânărul devine autodidact, dobândind o cultură impresionantă.

     Dornic de cunoaştere şi mereu atras de folclorul românesc, Mihai călătoreşte prin vestite locuri ce-i umplu sufletul cu pace şi lumină binefăcătoare. Fără a fi în posesia vreunui atestat şcolar care să-i confirme cunoştinţele necesare, Eminescu urmează cursurile universitare la Viena şi Berlin, beneficiind de sprijinul financiar al neobositei sale familii, precum şi al Societăţii Junimea, reuşind să-şi completeze şi să consolideze informaţiile cu privire la filosofie, istorie antică orientală; reîntors în ţară, obţine titlul de lider al tinerilor intelectuali. În anii următori ocupă diverse funcţii, cum ar fi cea de bibliotecar la Universitatea din Iaşi, revizor şcolar, redactor la „Curierul de Iaşi” şi, din 1877, redactor la ziarul „Timpul” din Bucureşti. 

     Depănând firul vieţii acestui om, nu trebuie să neglijăm prietenia sa cu Ion Creangă, prietenie ce a stat sub semnul sincerităţii şi al poveştilor culese de pe însoritele plaiuri moldoveneşti. 

     Mihai Eminescu a dus şi o adevărată luptă politică, fiind un susţinător al Partidului Conservator, fapt ce a stârnit simpatia publică pentru acest partid.

     Fire romantică, „sensibil la tot ce i-a marcat existenţa”(M.Popa), Mihai a iubit şi el „un înger de fată”, „o dulce porumbiţă, cu chip alb de copiliţă”, aceasta purtând numele de Veronica Micle. 

     Mărturie dragostei lor stă un buchet de câteva scrisori ale celor doi, adunate sub titlul „Dulcea mea Doamnă/ Eminul meu iubit”.        Acest sentiment reprezintă un model pentru generaţiile următoare, ce, prin iubire, îşi construiesc o lume a lor în care domnesc pacea şi duioşia.

     Activitatea publicistică, desfăşurată la „Timpul”, este epuizantă, grăbind izbucnirea bolii care pune capăt zbuciumului său interior, urmând ca la 15 iunie 1889, să fie redat eternităţii. 

      

loading...