loading...

Proza lui V.Voiculescu

Ca prozator V.Voiculescu a cultivat romanul, anecdota si povestirea fantastica.

El a fost consacrat ca prozator de romanul "Zahei Orbul",  precedat de  povestiri anecdotice anecdote si fantastice.

Povestirile anecdotice:

Povestiri ca "Proba" , "Fata din Java" , "Capul de zimbru" ori "Farsa" sunt povestiri anecdotice.

El pleaca de la o "situatie extraordinara" , relatand intamplari aparent autentice.

In "Proba" un mosier grec de 70 de ani, dupa o viata aventuroasa, se casatoreste cu o fata tanara, cu care are patru fete.

La nasterea fiecarui copil barfitorii targului o acuza pe sotie de adulter.

Pentru a pune capat acestei campanii calomnioase, batranul sot inchiriaza vitrina cofetariei din centru si in fiecare sarbatoare el si copiii isi expun piciorul drept gol.

La acest picior toti aveau cate sase degete, semn ca el este tatal copiilor.

Povestirile fantastice:

Un loc aparte in povestirile lui V.Voiculescu il ocupa povestirile fantastice, dintre care amintim "In mijlocul lupilor" , "Pescarul Amin" ,"Ultimul Berevoi" , "Sezon mort" si "Lostrita".

In toate aceste povestiri descoperim o lume fabuloasa, salbatica, de o deosebita vitalitate, unde - prin intermediul vanatorii si magiei, omul intuieste principiile primordiale ale existentei.

Scriitorul prefera situatiile neobisnuite, miraculoase, iar realul se suprapune fantasticului.

Finalul povestirilor este ambiguu, deschis oricarei interpretari.

Eroii lor sunt niste existente arhetipale, care - prin magie - se intorc intr-un timp si spatiu arhaic.

In functie de povestire, acest om-animal este "marele lup spiritual de dincolo" , "omul peste" , "ursul tragic" , "marele taur al muntelui" , "batranul arhitaur".

In "In mijlocul lupilor" portretul Luparului aminteste aceasta conditie a omului-animal.

El este un vanator si vrajitor de lupi, care a mostenit din mosi-stramosi cunoasterea obiceiurilor acestor animale, cu care vorbeste si pe care le domina prin magie.

Eroul din "Pescarul Amin" pare un om-amfibie.

El are brate lungi si palme late "ca niste lopecioare", iar in apa se lungeste si se scurteaza.

Din mosi-stramosi a mostenit o piele "lunecoasa" , fara par, incrustata cu niste solzisori, care se usuca imediat ce iese din apa. 

De aceea se spune ca neamul lui s-ar trage din pesti.  

Alaturi de pescari, el participa la asezarea capcanelor pentru prinderea unui nefiresc morun urias, ratacit in balta din apele Dunarii.

Dar Amin nu vrea ca acest peste fabulos, arhetipul spiritual al neamului sau, sa fie ucis cu dinamita.

Dupa un moment de regasire de sine, el se scufunda in apa pentru a indeparta bolovanii si a distruge capcana.

Coborarea in adancuri echivaleaza cu iesirea din real si cu regasirea "in fundul bulboanei" a paradisului acvatic pierdut. 

Amin se scufunda "lasand afara timpul ca pe o sluga, sa-l astepte".

Adancul devine pentru el o matrice originara, in care diferenta dintre om si peste se atenueaza.

Pestele nu mai este vanat, ci devine ocrotitor si arhetip al neamurilor de pescari.

Finalul povestirii simbolizeaza tentatia absolutului.

In "Ultimul Berevoi" ultimul descendent al familiei Berevoi este un personaj ambiguu : vanator si solomonar. 

Intrucat autoritatile au interzis uciderea cu arme de foc a animalelor salbatice care le decimau turmele, pastorii cer ajutorul batranului solomonar.

Intorcandu-se prin timp in anistorie,printr-un ritual magic, solomonarul intra intr-o puternica relatie cu duhul arhitaurului" pe care il invoca.

Acesta este un animal originar, totemic, care ar putea reda vigoare vitelor.

Descriind ritualul magic, scriitorul inventeaza simboluri, miscari magice si eresuri.

Dar magia batranului ramane fara efect si el isi insceneaza propria moarte. 

Moartea sa simbolizeaza disparitia mitului, a unei culturi arhaice.

*

**

 

 

c"Lostrita",

de Vasile Voiculescu

 

Povestirea fantastica  "Lostrita" a fost inclusa din volumul "Iubire magica".

Ca si in "Pescarul Amin" , "Amintiri despre pescuit" ori "Lacul Rau" scriitorul se inspira din lumea fabuloasa a pescuitului, vazuta ca practica ancestrala, indeletnicire ce exprima puternica legatura om-natura.

Izvoare de inspiratie:

In deschiderea textului scriitorul precizeaza sursele folclorice ale povestirii.

El porneste de la credintele populare privitoare la fortele supranaturale existente in lume.

Tema povestirii o constituie nazuinta spre absolut, autorul avertizand ca cel ce are tentatia absolutului se expune la pericole.

El aminteste de stimele viclene care intind curse flacailor nestiutori, ca sa-i inece.

Aceasta poveste de vanatoare si de dragoste, in acelasi timp, reface o atmosfera fabuloasa, de basm, datorita intamplarilor fantastice, dar si naturii unor personaje si fapte nascute dintr-un "miracol magic".

Scriitorul foloseste formule de narare specifice basmului, prin care atrage atentia cititorului ca intamplarile povestite ies din sfera realului. 

El spune ca necuratul randuise de multa vrele in apele Bistritei o "nagoda" cu infatisare de lostrita, ce se arata cind la bulboane, cand la suvoaie.

Aceasta este o alcatuire hibrida, cu cap de somn, trup de salau si piele de pastrav, care isi poate schimba infatisarea.

Astfel, cand se odihneste pe nisip, ea pare o "domnita intinsa la soare".

Aceasta este prima asociere semantica peste-femeie.

Lostrita a ademenit in mrejele ei, innecandu-i, pescari iscusiti, copii nestiutori ori flacai tulburati de frumusetea sa.

Socotind-o vrajita, oamenii o ocolesc ca pe o piaza rea.

Numai flacaul Aliman, eroul povestirii, nu crede in basme si rade cand i se vorbeste de stime preschimbate in lostrite.

Lostrita i se aratase si lui de cateva ori,ca un peste din poveste.

 O data a si prins-o in undita, dar flacaul nu vede in ea o intruchipare demonica, ci o salbaticiune oarecare.

Intr-o zi a prins-o in brate, dar ea l-a lovit cu coada si i-a scapat "cum ii scapa duminica cate o zvarluga de fata la hora", simbol al absolutului care i se refuza.

 Este a doua apropiere peste-femeie pe care o face scriitorul.

Din aceasta poveste de vanatoare se naste treptat o poveste de dragoste intre om si peste, amintind de mitul Sirenei.

De cand a prins in brate trupul lunecos al lostritei, Aliman a ramas vrajit. 

El simte permanent in brate povara si forma ei, ori o dezmierdare, "ca un gust de departe al lostritei".

Cele doua planuri (real si supranatural) se interpatrund mai ales in momentele sale de indecizie

loading...