loading...

Punctuaţia şi ortografia

(Continuare)

 

Exemplu: 

Ce frumos cânta privighetoarea! (propoziţie exclamativă)

Cât de frumos ai ştiut să răspunzi la întrebare! (frază exclamativă)

Scrie repede! (propoziţie imperativă)

Scrie repede ce-ai spus! (frază imperativă)

 

Se pune “!” şi după substantivele în vocativ aşezate la sfârşitul propoziţiilor imperative sau exclamative.

 

Exemplu:

Ce frumos ai cântat, Monica!

Vino repede, băiatule!

 

Se pune semnul exclamării şi după interjecţii:

-când interjecţia se repetă şi formează o singură unitate se pune “!” după ultima interjecţie, iar între ele se pune virgulă sau cratimă.

 

Exemplu:

Of-of-of-of

Dealu-i deal

Şi valea-i vale

Mândra-i mândră

Până moare.

 

Punctul şi virgula (;)

 

Semn de punctuaţie ce marchează o pauză mai mare decât virgula, dar mai mică decât punctul şi desparte două propoziţii sau fraze independente ca înţeles.

 

Exemplu:

“Avea poftă să mănânce o legătura de lăptuci; dormind visase că a înflorit grădina de zarzavat ca în anii cei buni.”

 

Două puncte (:)

 

Semn de punctuaţie ce marchează vorbirea directă sau o enumeraţie şi indică o pauză scurtă în timpul vorbirii.

 

Exemplu:

Profesorul spuse mulţumit:

- Ai răspuns corect!

Copilul a aşezat pe bancă tot ce avea în ghiozdan: cărţi, caiete, penarul, cutia de culori şi un măr.

 

Virgula (,)

 

Semn de punctuaţie ce indică o pauză între părţi de propoziţie, între propoziţii sau între fraze, despărţindu-le pe baza raporturilor sintactice.

A. Virgula este obligatorie în următoarele situaţii:

- Între părţi de propoziţie de acelaşi fel nelegate prin conjuncţiile “şi”, “sau” (subiecte multiple, nume predicative multiple, atribute multiple, complemente directe multiple, complemente indirecte sau circumstanţiale multiple).

 

Exemple:

Copilul, bunicul, căţelul, pisica au intrat repede în casă. (subiect multiplu)

Camera înaltă, luminoasă, inundată de lumină îmi părea un vis. (atribut multiplu)

Intrând în casă, vede florile, cărţile, hărţile răvăşite pe birou. (complement direct multiplu)

Bătrânul se bucură de frumuseţea zilei, de jocul nepoţilor, de florile înflorite. (complement indirect multiplu).

Ziua, dimineaţa, noaptea, el se gândea mereu la viaţa lui trecută (complement circumstanţial de timp multiplu) etc.

 

- Între nume predicative cu sau fără determinant:

 

Exemple:

 

Această casă este înaltă, frumoasă, nouă. (nume predicativ multiplu)

Această casă era nouă, luminată la colţuri cu becuri puternice, zugrăvită în alb-argintiu. (nume predicativ multiplu cu determinant)

 

- apoziţia simplă sau dezvoltată se izolează prin virgulă de restul propoziţiei.

 

Exemple:

 

Mircea, fiul, a sosit vesel acasă. (apoziţie simplă)

Mircea, fiul nostru cel cuminte şi ascultător, a sosit vesel acasă.

 

- locuţiunea conjuncţională “aşadar”, “prin urmare” se desparte prin virgulă de restul propoziţiei.

 

Exemplu:

 

I-am spus, aşadar, rezultatul concursului.

Deci, prin urmare, mi-a cerut scuze.

 

- gerunziile şi participiile verbale, cu sau fără determinant, aşezate la începutul propoziţiei se despart prin virgulă.

 

Exemplu:

 

Supărat, el a trântit uşa cu putere. (participiu verbal fără determinant, rol de complement circumstanţial de cauză)

Supărat pe colegii săi, el a trântit uşa cu putere. (participiu verbal cu determinant, rol de complement circumstanţial de cauză dezvoltat)

Alunecând, el şi-a rupt piciorul. (gerunziu verbal fără determinant, rol de complement circumstanţial de cauză, nuanţă temporală)

Alunecând pe gheaţa din faţa casei, el şi-a rupt piciorul. (gerunziu verbal cu determinant, rol de complement circumstanţial de cauză dezvoltat)

 

- complementele circumstanţiale aşezate între subiect şi predicat se izolează de obicei prin virgulă.

 

Exemplu:

 

Eu, atunci, am fugit repede în casă. (complement circumstanţial de timp, adverb de timp)

Eu, dis-de-dimineaţă, am plecat la câmp. (complement circumstanţial, locuţiune adverbială de timp)

Tu, înainte de a răsări soarele, să fii la secerat. (complement circumstanţial de timp, construcţie infinitivală)

El, fiindu-i îngheţate mâinile, n-a putut scrie. (complement circumstanţial de cauză, construcţie gerunzială absolută)

Echipa noastră, acolo, a triumfat asupra tuturor participanţilor. (complement circumstanţial de loc, adverb de loc)

Ei, de jur-împrejur, vedeau numai nisip. (complement circumstanţial de loc, locuţiune adverbială de loc)

El, fără a spune o vorbă a ieşit din cameră. (complement circumstanţial de mod, construcţie infinitivală)

Voi, spre a înţelege, aţi făcut multe exerciţii. (complement circumstanţial de scop, verb la infinitiv)

Voi, spre a înţelege bine teoria, aţi făcut multe exerciţii. (complement circumstanţial de scop, construcţie infinitivală)

El, citind mereu, ar fi memorat poezia. (complement circumstanţial condiţional, verb la gerunziu cu determinant)

El, citind mereu, tot n-ar fi memorat poezia. (complement circumstanţial concesiv, verb la gerunziu cu determinant)

 

Observaţie: Când subiectul este aşezat după predicat, complementele circumstanţiale se despart prin virgulă, numai dacă autorul vrea să insiste asupra lor. (Exemplu:  S-a rezolvat, greşit, exerciţiul.) Toate aceste complemente circumstanţiale aşezate la începutul propoziţiei înaintea subiectului (în cazul în care acesta este exprimat) sau a predicatului, se despart prin virgulă de restul propoziţiei.

Exemplu:

Citind mereu, el tot n-ar fi reuşit.

 

- complementele circumstanţiale aşezate între verbul copulativ şi numele predicativ se izolează prin virgulă.

 

Exemple:

Ei sunt, atunci, bucuroşi.

 

Suntem, după nevoie, şi lacrimă, şi dinte. (complement circumstanţial de timp, locuţiune adverbială)

Suntem, fără a ne lăuda, cei mai fericiţi. (complement circumstanţial de mod, verb la infinitiv precedat de prepoziţia “fără”)

 

- substantivele în vocativ, indiferent de locul lor în propoziţie se despart prin virgulă.

 

Exemple:

Mamă, vino repede! (iniţială)

Vino, mamă, repede! (medie)

Vino repede, mamă! (finală)

 

- adverbele de afirmaţie şi negaţie, echivalente cu o peropoziţie se despart prin virgulă.

 

Exemple:

- Ai ştiut bine lecţia?

- Da, foarte bine. (Am ştitut foarte bine)

- L-ai văzut pe Radu?

- Nu, (Nu l-am văzut) de ieri.

 

- construcţiile în vocativ (substantiv şi determinant) se izolează prin virgulă de restul propoziţiei.

 

Exemplu:

- Vino, fată harnică, mai iute!

- Bună ziua, fată harnică şi frumoasă!

 

- construcţiile incidente (cuvinte, propoziţii, fraze incidente) se izolează prin virgulă.

 

Exemple:

Nu ştia, Doamne, nimic. (cuvânt incident)

Ea era, ce-i drept, frumoasă. (propoziţie incidentă)

Fata lui, că mi-am adus aminte că avea o fată care se măritase cu un băiat de la munte, n-am mai dat pe acasă. (fraza incidentă)

 

- două sau mai multe propoziţii în relaţie de coordonare, nelegate prin conjuncţia “şi”, “sau” se despart prin virgulă.

 

 

 

Exemple:

E bine să înveţi, să citeşti, să te relaxezi.

Problema este, să vină, să fie anunţat, să i se dea un telefon.

 

- subordonata atributivă intercalată în regentă sau izolată se desparte prin virgulă.

 

Exemple:

Fata care venise fericită acasă, a intrat cântând pe uşă.

Ţi-am mai dat o altă carte, care carte nu era a mea.

 

- subordonatele cauzale, modale, condiţionale antepuse (aşezate în faţa regentei) se despart prin virgulă, insistându-se în acest mod asupra circumstanţei.

 

Exemplu:

Pentru că era supărat, nu te-a salutat.

Cum vei răspunde, aşa vei obţine nota.

Dacă ar fi ştiut, ar fi răspuns corect.

Dacă ai învăţat atât, de ce nu ai reuşit?

 

Aceeaşi situaţie şi în cazul în care aceste propoziţii sunt postpuse (aşezate după regentă).

- subordonatele concesive şi consecutive se despart prin virgulă de regentă indiferent de poziţia lor faţă de aceasta.

 

Exemplu:

 

Deşi l-am rugat, n-a rămas la masă.

N-a rămas la masă, deşi l-am rugat.

A crescut foarte mare, încât nu l-am recunoscut.

Deşi era bolnav el a venit la şcoală.

 

B. Virgula este interzisă în următoarele situaţii:

- între subiect şi predicat.

- între verbul copulativ şi numele predicativ, în cadrul predicatului nominal.

- între substantiv şi atributul care îl determină.

- între verb şi complementul direct şi indirect.

- între interjecţia “ia” şi verbul următor.

 

Exemplu: 

Ia priveşte această carte!

 

- în cazul în care se pune virgulă, este vorba de două propoziţii.

loading...