loading...

Temă 

 

Precizaţi printr-un eseu de 1-2 pagini acea relaţie de putere care v-a impresionat cel mai mult, punând în evidenţă mijloacele literare folosite de scriitor pentru a o crea.

 

In nuvela “ Iţic Strul, dezertor” este prezentată una din paginile negre ale relaţiei autorităţilor cu societatea civilă. In această nuvelă este dezvăluit adevărul despre autorităţile antisemite şi despre crimele pe care aceştia   le-au săvârşit împotriva evreilor.

Prin acastă nuvelă autorul, Liviu Rebreanu, a ilustrat două aspecte: modul în care autorităţile vegheau asupra “bunăstării “ populaţiei, care stătea mereu sub teroare, şi gradul de inteligenţă scăzut al autorităţilor acelor vremuri, ele nefiind în stare să-şi creeze propriul mod de guvernare, copiindu-l pe cel german.

“Iţic Strul, dezertor” este povestea tragică a unui soldat evreu pe care asprimea regimului şi locotenentul antisemit l-au făcut să-şi pună capăt zilelor, considerând că îi este mai bine mort decât să fie dezertor.

Tensiunea care transpare din rândurile nuvelei se face în mod gradat. La început ea apare doar ca o nedumerire a soldatului evreu asupra comportamentului căprarului “De ce tace omul ăsta?” Apoi ea se intensifică, nedumerirea transformându-se într-un sentiment de panică, Iţic simţind parcă că viaţa sa este în pericol. “ Glasul căprarului, straniu şi puţin tremurat, I se prelinse în inimă ca o ameninţare neînţeleasă”. Temsiunea atinge cotele maxime când căprarul îi mărturiseşte lui Iţic adevăratul scop al misiunii, acela de a-l omorâ. In acele momente, căprarul îi spune lui Iţic tot, nevrând să poarte în suflet vinovăţia unei crime premeditate, dar nu de el ci de locotenent, care , făcând abuz de putere, încercă să pună pe primul plan concepţiile sale rasiste, în locul unei prietenii adevărate ca cea a lui Iţic şi a căprarului Ghioagă. “Mie don locotenent mi-a dat ordin să… Ghioagă îşi curmă vorba speriat de ochii soldatului (…)-Să mă omori? stărui Iţic   -Să te omor! făcu stins căprarul. Si să te îngrop, să nu ţi se mai afle nici o urmă.”

In acest moment Iţic cunoaşte un moment de criză: vrea să lupte împreună cu soldaţii din batalionul său pentru aceeaşi cauză: salvarea partiei, dar locotenentul îi refuză acastă dorinţă din motive rasiale.

Camarazii de zi cu zi dispar din cauza războiului, aceştia fiin obligaţi să respecte ordinele superiorilor, fără a ţine cont de prietenii şi solidaritatea umană, altfel îşi riscau şi ei viaţa “ Să nu te puie ceasul cel rău să te întorci înapoi Iţic, că mă bagi şi pe mine-n năpastă şi tu tot nu scapi…”

In acest context dur, chiar şi prietenia lui Iţic cu Ghioagă este alterată, ea trecând prin momente de criză. Insă în acest caz iubirea fată de aproape învinge, căprarul nepătându-şi mâinile cu sângele celui mai bun prieten, nici înnegrindu-şi sufletul asemeni lui Iuda care l-a vândut pe Domnul Iisus, el riscându-şi viaţa sa, dar dăruindu-I viată lui iţic, chiar dacă este o viaţă de fugar. “ Mulţumescu-ţi, Doamne, că m-ai îndepărtat să mă feresc de păcat… L-aş fi avut pe suflet toată viaţa…”. Căprarul, încălcând ordinele locotenentului, îl lasă să aleagă calea ce vrea să o urmeze, dar care nu-I oferă foarte multe opţiuni: dezertare sau moarte.

Naratorul este heterodiegeric, atotştiutor, observă zbterea din sufletul lui Iţic în ultimele ore de viaţă.

Patria îl cheamă la datorie, dar această datorie nu poate fi îndeplinită . Autorităţile, în loc să-şi mărească armata cu oameni capabili, ei şi-o decimează pe motive rasiale. 

Iţic aspiră la condiţia de soldat brav, care-şi face datoria faţă de patrie, fără a aspira însă la condiţia de erou. Iţic nu înţelege dorinţa locotenentului de a-l omorâ, el refuzând-o în primele momente. El nu se mai gândea la viaţa sa, ci la cea a copiilor săi, care vor rămâne fără tată, fără un sprijin moral sau material, însă, se pare că autorităţile nu s-au gândit pentru o clipă la acest lucru, ei continuându-şi crimele din rândul populaţiei evreieşti. In ultimele clipe Iţic vrea să moară demn, fără ca onoarea să-I fie pătată de actul dezertării, de aceea alege să se sinucidă, acest lucru fiind în cazul lui Iţic singura faptă eroică ce o putea face. In acest caz nu este un act de laşitate, ci unul de curaj, circumsanţele şi comportamentul celor din jur silindu-l să apeleze la această unică portiţă de ieşire din criză. Mitul eroului ce-şi dă viaţa pentru patrie este răsturnat în această nuvelă, din cauza comportamentului locotenentului.

Locotenentul cel nou este un om cu principii antisemite , care-l urăşte pe Iţic doar pentru că acesta este evreu. Faţă de celălalt locotenent  care-I aprecia vitejia în unele momente, acesta nu l-a încurajat deloc şi îl lovea chiar cu crăvaşa. Locotenentul prin comportamentul său l-a făcut pe Iţic să-şi piardă din nou încrederea în forţele proprii. “ Locotenentul cel nou, în două săptămâni, nu i-a spus o vorbă bună. Il înjura din senin, se răstea mereu la dânsul, iar alalteieri l-a lovit cu cravaşa peste cap. Nu era chip să-i intrii în voie oricât se străduia. Asprimea locotenentului i-a frânt încrederea. Frica I se cuibării iar în suflet, din ce în ce mai stăpână. Privirile comandantului îl îngrozeau şi-l înţepeneau ca nişte săgeţi otrăvite”.

Cmportamentul locotenentului l-a făcut pe Iţic să-şi dea seama de misiunea căprarului de a-l omorâ. “In cele din urmă îi răsări în minte bănuiala că locotenentul vrea să-l piarză”.

Monologul ce-l poartă Iţic duce la cunoaşterea personalităţii acestuia şi înelegerea regimului guvernamental din acea vreme.

In contrast cu dimensiunea redusă a nuvelei , aceasta are mari conotaii istorice, eroice şi rădăcini adânci pe plan spiritual.

Fără săc facă ceva greşit, Iţic şi căprarul devin vinovaţii fără vină în acest război, care se poartă mai mult în interiorul aceleaşi companii, decât în plan extern.

Iţic nu are cum să se împotrivească ordinelor locotenientului şi nici soartei, el urmăndu-şi drumul ce-I era scris în “cartea destinului”, el moare ca victimă a conflictelor rasiale, singura lui vină fiind că s-a născut evreu.

Aşadar întreg conflictul pleacă de la antisemitismul locotenentului, care face din cele două personaje “vinovaţi fără vină”.

Alături de “Jurnalul fericirii” al lui Nicolae Steinhardt şi se romanul “ Rugaţi-vă pentru fratele Alexandru” al lui Noica, nuvela “Iţic Strul, dezertor” a lui Liviu rebreanu este o mărturie a suferinţelor acelor vremuri, care sunt atât de apropiate celor pe care le trăim acum. Ele arată condiţia umană în declin şi cum sute de oameni au murit pentru a schimba ceva, pentru a oferi ceva mai bun urmaşilor lor, încercând să creeze o societate mai bună.

Dar oare oamenii s-au schimbat cu adevărat? Oare nu mai există nicăieri în lume astfel de “demoni “ ai societăţii, care aşteapă doar un moment prielnic pentru a reface “lumea sub teroare.”?

Trăim cu sentimentul că nu mai există sau cel puţin şi-au reprimat sentimentele, sperând acum într-o societate mai bună, mai curată , mai umană, mai plină de viaţă şi dragoste

loading...